Descriere Curs
Ce este autogestionarea și de ce avem nevoie de ea
Multă lume confundă autogestionarea cu autocontrolul. Totuși, există o diferență mare între cele două.
Autocontrolul este procesul prin care gestionezi o reacție, o emoție, un comportament care apare de la nivel instinctual, reactiv.
Autogestionarea înseamnă procesul prin care îți modelezi comportamentele și felul tău de a fi, ca să se potrivească cel mai bine în context, astfel încât să obții rezultatele pe care ți le dorești, atât legat de obiectivele tale, cât și legat de relațiile tale.
Cum se leagă stările noastre de rezultatele pe care le obținem
Procesul prin care obținem rezultatele și construim relațiile din viețile noastre este matematic.
Rezultatele sunt doar consecințe.
Ceea ce duce la rezultate sunt acțiunile noastre
Acțiunile noastre derivă din deciziile noastre, ele fiind rezultatul unui proces de gândire.
Gândurile noastre sunt supuse și sunt influențate de starea pe care o avem.
Ce trebuie să facem ca să schimbăm rezultatele noastre
Dacă vrem să facem o schimbare în rezultate, avem nevoie să lucrăm cu acest sistem emoții-gânduri-comportamente. Dacă nu intervenim în sistemul respectiv în mod intenționat, rezultatele din viețile noastre nu se schimbă.
Ce vei studia ?
Ce este autogestionarea și de ce avem nevoie de ea
Ce înseamnă procesul de maturizare din perspectiva inteligenței emoționale
Cum gestionăm procesul de maturizare
Mesajele și funcțiile stărilor, reacțiilor pe care le avem
Metodele care te ajută în autogestionare
Model de autocoaching pentru autogestionare eficientă
- Formator: Veres Zoltan