POCU_Pastrarea si arhivarea documentelor

Category
Non-reimbursable funding

Product description

Descriere Curs

Beneficiarul are obligaţia îndosarierii și păstrării tuturor documentelor proiectului în original, precum şi copii ale documentelor partenerilor, dacă este cazul, inclusiv documentele contabile, privind activităţile şi cheltuielile eligibile, în conformitate cu legislația comunitară şi naţională.

 

Conform OUG nr. 65/2020, începand cu data de 1 iunie 2020, corespondența între AM, OI Responsabil  și Beneficiari se va derula numai în format electronic. Astfel, Beneficiarul este obligat să își organizeze Registrul de Evidență Electronică a Corespondenței (conform Art.2, al. (3) din OUG nr. 65/2020), denumit prescurtat „R.E.E.C.”, precum și organizarea electronică a arhivei pentru documentele incluse în categoriile prevăzute la Art. 2 al. (2) din OUG nr. 65/2020.

Cerinte

Beneficiarul și membrii parteneriatului se angajează să acorde dreptul de acces la locurile și spațiile unde se implementează proiectul, inclusiv acces la sistemele informatice care au legătură directă cu proiectul, și să pună la dispoziție documentele solicitate privind gestiunea tehnică și financiară a proiectului, atât pe suport hârtie, cât și în format electronic. Documentele trebuie să fie ușor accesibile și arhivate astfel încât să permită verificarea lor.

 

Arhivarea documentelor elaborate în cadrul proiectului este o activitate care trebuie realizată atât în perioada implementării proiectului cât și după finalizarea acestuia, perioadă în care pot interveni verificări suplimentare din partea autorităților.

Product content

  • General
    • Announcements Announcements
POCU_Pastrarea si arhivarea documentelor
FREE
Updated date April 2026
Duration 0 ore, 15 min, 0 sec
Skill level Beginner
Language Română ‎‎
Certificate No